Legenda Fântânii

 

 Se povește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le-a promis celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună.

 Prizonierii, animați de speranța eliberării, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă.

 

 Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soțul ei și nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie uciși. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscriptie: "Apă ai, inimă nu", ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectată.

 

 Defapt inscripția descifrată de Mihail Guboglu glăsuiește astfel: "Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică". Caracterele vechi arabe conținute de incripție datează din mijlocul secolului al XV-lea, iar poziția actuală a inscripției este pe unul dintre contraforții capelei.